Simptomele hipertensiunii arteriale sistemice (SAH) pot fi diverse, însă în majoritatea cazurilor acestea nu cauzează simptome. De fapt, semnele și simptomele care apar sunt bolile care rezultă din hipertensiunea arterială, care nu sunt tratate corespunzător, și nu din hipertensiunea în sine. Acestea sunt, prin urmare, semnele și simptomele insuficienței cardiace, accident vascular cerebral sau insuficiență renală. Prin urmare, este imperativ să măsurați presiunea anual - fără să o măsurați, este imposibil să știți dacă este mare sau nu.
Unele mituri trebuie să fie răsturnate:
- Dureri de cap sau gât Nu sunt, de obicei simptomele hipertensiunii. În general, ceea ce se întâmplă este opus, adică, durere (fie că este capul, burta, coloana vertebrală sau orice alt loc) ridică presiunea, ceea ce este normal când simțim durerea. Cefaleea / durerea de cap cauzate direct prin creșterea presiunii apare numai la niveluri foarte ridicate, în general peste 200/110 mmHg sau la pacienții cu vârfuri hipertensive mult peste cele obișnuite.
- Nervozitatea și anxietatea Nu sunt simptomele de SAH, prin același raționament al durerii de cap / nape: de obicei, atunci când persoana este anxios are cea mai mare tensiune arterială. Nu presiunea ridicată generează anxietate, ci contrariul. În mod evident, fiecare regulă are excepția sa: persoanele cu insuficiență cardiacă (care poate sau nu pot fi secundare la SAH) pot prezenta simptome de oboseală și dificultăți de respirație, ducând la anxietate.
- Sângerarea nazală, de asemenea NU este un simptom al SAH, cu excepția a 15% dintre cei mai severi pacienți. Dacă nasul sângerează frecvent, consultați un otolaringolog, este posibil să existe o altă cauză a problemei.
- Amețeli prea NU este un simptom al hipertensiunii. De fapt, pacienții hipertensivi deja supuși tratamentului au adesea amețeli - nu ca un simptom al presiunii crescute, ci ca efect secundar al medicamentelor - mai ales când presiunea scade prea repede. Amețeli se pot datora, de asemenea, altor motive, cum ar fi nevrita vestibulară (populară cunoscută sub numele de labirintită) sau vertij pozitiv pozitiv paroxistic, printre alte cauze. Dacă presiunea crește prea mult și brusc, iar aici vorbim despre valori mai mari de 200-220 mmHg presiune sistolică, este posibil ca pacientul să raporteze un anumit grad de amețeală sau aprindere. Este important să subliniem că în cazurile de accident vascular cerebral pot să apară spiritele hipertensive, iar amețeli este un simptom comun al acestei complicații, astfel încât ancheta trebuie efectuată cu atenție, de la caz la caz.
- Undele de căldură și roșeața feței NU sunt simptome ale tensiunii arteriale crescute. Creșterea tensiunii arteriale nu produce căldură și nu face ca fața să devină mai roșie. În cazul în care vasele de sânge se dilată pe față, apare o senzație de căldură și facială. Această imagine poate apărea dintr-o varietate de factori, cum ar fi expunerea la soare, căldură, alimente reci, picante, băuturi calde, reacții la piele, stres emoțional, consum de alcool sau exerciții fizice, temporar, dar ca o consecință și nu ca o cauză.
10 porunci împotriva tensiunii arteriale crescute:
- Măsurați presiunea cel puțin o dată pe an;
- Practicați activitatea fizică în fiecare zi, sau cel puțin 40 de minute, de cinci ori pe săptămână;
- Menținerea greutății ideale, evitarea obezității;
- Adoptați alimente sănătoase: puțină sare, cartofi prăjiți și mai multe fructe, legume și legume;
- Reduceți consumul de alcool. Dacă este posibil, nu beți;
- Opriți fumatul;
- Nu opriți niciodată tratamentul, este pentru viață. Fă-o exact la momentul potrivit;
- Respectați întotdeauna sfatul medicului dumneavoastră sau al personalului medical;
- Dormiți opt ore în fiecare noapte, asigurați-vă că calitatea somnului este bună;
- Evitați stresul. Faceți timp pentru familie, prieteni și petrecere a timpului liber. Asigurați-vă că aveți cel puțin o oră pe zi, în fiecare zi, pentru a face ceva care vă place foarte mult.
În caz de hipotensiune suspectată, trebuie consultat un medic (de preferat un cardiolog). El poate evalua în detaliu, prin anamneză, examinarea fizică și eventualele teste complementare, dacă acesta este diagnosticul corect, îl ghidează și prescrie cel mai bun tratament, de la caz la caz.
